Jurnal Cristian Radu

Muzeul Vatican. In toata imbulzeala specifica eu caut o oaza de liniste.

Looking into Nothingness.

Nu, nu e vorba de o prelucrare in Photoshop si nici de o sedinta foto. E doar un crampei de viata de noapte din Roma. Ploua, e frig, un personaj care nu e important contempla un viitor care nu spune inca nimic.

Fotografiat in fata unui magazin haute-couture de langa galeria La Colonna. Fundalul alb e al unui neon de la o reclama ce va sa fie. Poate.

M-am intors din Italia, Roma mai exact, impresionat mai mult de cantitatea lucrurilor interesante si frumoase pe care poti sa le vezi. Ca sa poti insa intelege Roma trebuie timp, mult timp. Altfel, te inscrii in traseele sirurilor nesfarsite de vizitatori vezi totul dar nimic. Bifezi inca un oras in agenda turistica pe care o faci de-a lungul vietii. Insa aceasta e doar metoda prin care treci fara sa stii pe langa lucrurile importante fara sa le dai atentie.

Am uploadat o mica selectie din fotografiile pe care le-am facut si care defapt nu arata Roma aceia, turistica si in acelasi timp plina de clisee. Am gramezi de fotografii cu fantani, piete si statui. Fotografii care pana la urma le gasesti in orice ghid turistic, poate mai bine facute. De fiecare data cand fotografiam o statuie ma gandeam ca probabil a fost deja fotografiata in toate modurile posibile iar acest lucru ma facea sa nu mai pierd timpul cu compozitii pretentioase. Fotografiile deveneau poze, informatie primara, simpli martori ai trecerii mele prin acele locuri.

Ma rezum deci sa pun in galerie acele putine fotografii care le-am simtit mai mult in momentul declansarii.

Robert Doisneau (1912-1994), At the Cafe, Chez Fraysse.

De multe ori fotografiile nu sunt doar memoria unei imagini sau sentimente ci si adevarate povestiri. Robert Doisneau este un maestru al povestirilor.
Una din fotografiile care-mi plac in mod deosebit este cea prezentata mai jos. Am sa-l las tot pe John Szarkowski sa o comenteze, intrucat textul mi s-a parut savuros cand l-am citit prima oara:
“One is tempted to belive that even the painters of the eighteenth century century never did the subject so well. The girl’s secret opinion of the proceedings so far is hidden in her splendid self-containment; for the moment she enjoys the security of absolute power. One arm shields her body, her hand touches her glass as tentatively as if it were the first apple. The man for the moment is defenseless and vulnerable; impaled on the hook of his own desire, he has commited all his resources, and no satisfactory line of retreat remains. Worse yet, he is older than he shoul be, and knows that one way or another the adventure is certain to end badly. To keep this presentiment at bay, he is drinking his wine more rapidly than he should.”
Ma intreb uneori dupa ce ma uit aproape hipnotizat la fotografie (o am pe hartie la marime mai mare) daca e o scena sau o clipa reala.

Vroiam sa va spun despre Edward Weston (1886-1958). Ce e important de retinut la Weston e faptul ca e considerat ca “fondatorul” conceptului de arta fotografica in America. Pana la Weston curentul pictorialist era in mare voga, fotografia era un substitut tehnic pentru a realiza un tablou. Weston a hotarat sa exploateze dimensiunea artistica a fotografiei propriu-zise.
“Photography is a matter of eyes. intuition and intellect. For eyes and intuition, no photographer was ever more richly endowed than Edward Weston.” John Szarkowski, curator “The Museum of Modern Art - New York”.

Pepper no. 30, nu e singura fotografie care-mi place dintre cele ale lui Weston (se gaseste la Sala Dalles am impresia un album Edward Weston) dar trebuie sa recunosc ca are asupra mea o atractie magnetica datorita formei care duce cu gandul la spatele unui atlet ce se relaxeaza (desi poate fi vorba si de un trup de femeie)… iarasi subliniaza faptul ca fotografia e un apel la memorie.